WORLD BOOK DAY 2017

Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Asociația Educatio, Centrul Județean de Voluntariat și Centrul de Excelență te invită duminică, 23 aprilie 2017, începând cu ora 17:00, să sărbătorești Ziua Internațională a Cărții la cafeneaua Barfly (Bulevardul Revoluției colț cu str. Unirii Nr. 1).

ziua cartii

Justificare

Pe 23 aprilie este sărbătorită Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor. Această zi a fost proclamată la cea de-a 28-a sesiune a Conferinței Generale a UNESCO, în 1995, prin Rezoluția 3.18, reprezentând o oportunitate pentru recunoașterea puterii cărții în schimbarea în bine a vieții și totodată, pentru a-i sprijini pe autorii de cărți.

Alfabetizarea este ușa spre cunoștințele esențiale pentru individ în sine. Cărțile, în toate formele lor, joacă un rol decisiv în formarea omului. ,,Ca simboluri globale ale progresului social, cărțile pentru studiu și lectură au devenit ținte pentru cei care denigrează cultura și educația, care resping dialogul și toleranța”.

Pentru celebrarea Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor se urmărește implicarea comunității arădene, organizații de voluntari, școli, instituții publice, grupuri profesionale și întreprinderi private.

Data de 23 aprilie reprezintă și una simbolică pentru literatura universală. La această dată, în 1616, au murit scriitorul spaniol Miguel de Cervantes, scriitorul britanic William Shakespeare și Inca Garcilaso de la Vega — scriitor peruan de origine spaniolă.

Ideea marcării acestei zile a fost oferită de Spania, unde are loc la 23 aprilie, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sf. Gheorghe (Sfântul Jordi) și este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare. În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele și femeile primesc flori, fiind o sărbătoare a veseliei.

În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată “Ziua Bibliotecarului din România”, astfel că începând cu 2005, la această dată se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor.

Program activități:

Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Asociația Educatio, Centrul Județean de Voluntariat, Centrul de Excelență te invită duminică, 23 aprilie 2017, începând cu ora 17:00, să sărbătorești Ziua Internațională a Cărții la cafeneaua Barfly (Bulevardul Revoluției colț cu str. Unirii Nr. 1).

În perioada 20-23 aprilie 2017, între orele 13:30-19:00 se vor desfășura următoarele activități:

Colectare de cărți pentru copii

Participanții sunt invitați să doneze cărți (ex. cărți de povești, cărți de colorat) pentru copiii români din Diaspora. Pentru cărțile donate, persoana care dăruiește primește în schimb de la organizator un notebook.

Cărțile donate se vor depune într-o cutie special amenajată din localul Barfly.

La campanie poate participa orice persoană fizică, indiferent de vârstă, gen, naţionalitate sau religie. Indiferent de numărul cărților donate, fiecare persoană va primi în schimb un singur caiet notebook personalizat. Donatorul își va trece numele său, seria și nr. de buletin, numele cărții donate și va semna pe lista de predare-primire a cărților.

Nu se vor primi și nu vor fi trimise în comunitățile din Diaspora acele cărți care nu au un conținut adecvat copiilor!

Organizatorul consideră participarea la campanie ca o acceptare implicită a acestui Regulament și consideră orice date cu privire la participant adevărate și corecte.

Schimb de cărți

Participanții campaniei sunt invitați să schimbe cu alți cititori o carte din biblioteca proprie. Această activitate se va desfășura în perioada 20- 23 aprilie 2017, în localul Barfly.

Manifestarea se derulează sub genericul “Citește și dă mai departe”, care încurajează și mijlocește schimbul de cărți între membrii comunității arădene.

În localul Barfly, va exista un raft dedicat acestei activități, unde cititorii pot pune o carte și pot lua alta la schimb. Aceștia își vor trece numele, seria și nr. de buletin, numele cărții lăsate și cel al cărții luate și va semna pe tabelul destinat activității. Aceștia vor fi recompensați cu un semn de carte personalizat.

Programul activităților din 23 aprilie 2017

17:00 Lansarea cărții unui autor debutant, prezentare interactivă a cărții, urmată de o scurtă discuție facilitată, despre cum poate un autor să se promoveze în rândurile cititorilor.

18:00 Book Delivery Event, constând în ateliere creative de scris în spațiile și pe colile de flipchart postate pe pereții localului. La fața locului se pot creiona, colora postere creative de promovare a cititului.

17:00 Orele Cărților Deschise pentru cei care vin cu câte o carte pe care o vor citi cel puțin o oră, vor primi din partea localului câte o cafea (în limita locurilor libere la mese).

18:00 – 19:00 “Biblioteca Vie” unde “cărțile” vor fi profesioniști din diferite domenii, iar cititorii vor fi în principal liceeni/studenți.

Conceptul de Bibliotecă vie își propune să promoveze respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană, să atragă atenția asupra diversității în toate formele ei și să stimuleze dialogul între oameni. Biblioteca Vie funcționeză ca o bibliotecă normală.

CĂRȚILE sunt OAMENI care intră într-un dialog personal cu Tine, CITITORUL. Pășind în Biblioteca Vie poți învăța lucruri interesante de la oameni pe care nu îi cunoști, poți să vezi lumea, măcar pentru puțin timp, cu alți ochi, poți să descoperi despre tine lucuri pe care încă nu le știai și poți chiar să îți spui propria poveste. În felul acesta, vei afla că viața e compusă din poveștile noastre, ale tuturor și că de noi depinde dacă le scriem sau nu.

19:00 – 20:00 “Quizz Show” pentru liceeni cu tematica de cultură generală privind cărți și autori. Cei care vor răspunde corect la întrebări vor primi tricouri personalizate și câte o lampă de citit.

Înscrie-te la activități sau devino voluntar!

Participanții se pot înscrie la una dintre secțiunile din cadrul programului pentru a-și asigura un loc la eveniment, localul având o capacitate de maxim 100 de locuri.

Accesul este liber și gratuit în limita locurilor disponibile la mese.

Înscrierile se fac până la data de 22 aprilie ora 18.00 prin accesând link-ul:

 https://www.surveymonkey.com/r/worldbookday2017